Motivatie

  • De ce nevoia unor trasee cicloturistice? De ce in Calarasi? Cum le-ati gandit? 
  • Cat de multe persoane vor ajunge pe aceste trasee? Chiar este Romania o destinatie cicloturistica?
  • Nu o sa ma ratacesc pe trasee? Nu o sa ma muste cainii fara stapan sau alte animale salbatice daca merg pe traseele offroad? Nu o sa ma manance tantarii? Nu o sa ma ud/murdaresc?…

***

Trei mari seturi de intrebari. Daca ai ajuns pe aceasta pagina, inseamna ca vrei sa afli ce e cu ideea acestui proiect – Cicloturism in Calarasi. Ei bine, da, el raspunde la intrebarile de mai sus si, cu siguranta, la multe altele.

SETUL I

Turismul pe bicicleta prinde din ce in ce mai mult contur si in Romania. Este un mod placut, activ, simplu si (in general) mai ieftin de a descoperi locurile, oamenii, obiceiurile si traditiile dintr-o anumita zona geografica/teritorial-administrativa/culturala (mai mica sau mai extinsa). Cu cat infrastructura este mai buna, cu atat se inlesneste mai mult accesul oamenilor in activitatile cicloturistice. Existenta unor trasee cicloturistice se incadreaza la acest capitol: infrastructura. Ele reprezinta o normalitate prin intermediul careia faci cunoscuta si accesibila acea zona, ii exploatezi si valorifici potentialul. Poate mai mult ca orice alta forma de turism, are impact direct asupra comunitatii.

Judetul Calarasi, prin intermediul proiectului european “Promovarea patrimoniului natural in zona Dunarii calarasene prin ecoturism”, finantat de Programul Operational pentru Pescuit – POP 2007-2013 a ales sa valorifice potentialul deosebit al zonei, instituind 4 trasee cicloturistice (2 de sosea – C1 & C2 si 2 offroad – C3 & C4) si un traseu acvatic, de pescuit, pe Dunare (P1).

Sunt in total aproximativ 200 de kilometri de trasee. Toate au un grad scazut de dificultate, fiind gandite intr-un sistem de retea locala. Astfel, ele vor fi accesbile pentru orice persoana care doreste sa petreaca de la cateva ore pana la cateva zile in judetul Calarasi. Distantele sunt cuprinse intre 35-50km si traseele comunica intre ele. Mai mult decat atat, cele doua trasee de sosea (C1 si C2) reprezinta o portiune din cei 4500 de km ai magistralei cicloturistice EuroVelo 6, care leaga Oceanul Atlantic de Marea Neagra.

SETUL II

“Tara arde si baba…merge pe bicicleta?” ar spune unii. La ce bun sa investim in cicloturism, sa promovam mersul pe bicicleta, cand “tara” are atatea alte probleme? Cifrele, statisticile si experienta celorlalte state europene spun altceva. Intr-un studiu realizat de Directoratul General pentru politici interne al Parlamentului European, publicat in 2012 – “The European cycleroute network – Eurovelo” se arata ca numarul estimat de vizite cicloturistice din Europa este de 2.295 miliarde/an. Acestea conduc la un impact economic estimat de aproape 44 miliarde de Euro. Am pus cifrele fiecarei tari intr-un tabel si am general urmatoarele grafice:

Infografic_daytrips Infografic_Total spent

Ce vedem in aceste infografice? Ca Franta, Germania si Marea Britanie domina topul – atat la vizite cicloturistice, cat si la impactul lor economic. Just!

Dar mai vedem si feliutele mici, printre care, una e alocata si Romaniei: 9 milioane de vizite/an cu un impact economic de 180 de milioane Euro/an. Ce inseamna asta? Un pesimist ar spune:  suntem la coada clasamentului. Un optimist ar spune: e loc de mai bine. Noi, impreuna cu partenerii nostri de nadejde – Asociatia Cycling Romania (una dintre cele mai active si mai apreciate asociatii din Romania care promoveaza dezvoltarea cicloturismului) si impreuna cu partenerii locali din Calarasi am spus: sa trecem la treaba si sa punem Calarasiul pe harta cicloturistica a Europei.

SETUL III

Gasiti in aceasta sectiune de pe site toate detalii despre trasee, inclusiv o harta interactiva cu acestea + obiectivele turistice, producatorii locali pe care sa ii vizitati, locurile de cazare, agrement, masa si camping. Mai departe, fiecare traseu are o pagina dedicata, in care este descris cat mai pe larg. Acolo veti gasi si coordonatele GPS, cu posibilitatea sa va descarcati trackurile (formal .gpx si .kml), sfaturi de calatorie pentru a evita eventuale neplaceri (tantari, caini etc) 🙂 De asemenea, la capitolul inedit: fiecare traseu are un tur virtual pe care il puteti parcurge online, iar indicatoarele de pe trasee au integrate coduri QR. Daca va opriti in dreptul acestora si le scanati, veti fi directionat catre pagina traseului respectiv, putand astfel sa accesati informatiile importante ale lui.

Aveti sfaturi, idei, povesti cicloturistice din Calarasi? Impartasiti-le cu noi pentru a putea monitoriza si imbunatati permanent starea cicloturismului calarasean. Ne puteti scrie pe adresa de contact@smartatletic.ro sau, si mai direct, pe pagina de facebook.

In perioada mai-iunie si august-septembrie vom organiza cateva ture ghidate pe aceste trasee. Asa ca tineti aproape, poate iesim impreuna!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *