Cauza

Logo_ANHR (2)

Academia de Hemofilie reprezintă o inițiativă a Asociației Naționale a Hemofilicilor din România (ANHR) în sprijinul copiilor cu hemofilie şi a părinților acestora. Prima ediție a fost organizată în anul 2015 şi peste 80 de copii au învățat cum să-şi administreze singuri tratamentul, cum să-şi gestioneze afecțiunea. Pe scurt, şi-au câştigat independența.

ANHR a lansat la finalul anului 2015 campania „Strângem kilometri pentru pacienții cu hemofilie” pentru a aduna fondurile necesare organizării celei de-a doua ediții a Academiei de Hemofilie. Membrii asociației şi-au propus ca pe durata campaniei să adune 15.000 de kilometri prin asocierea cu diferite evenimente sportive care, ulterior, să fie echivalați de susținătorii asociației, în suma necesară organizării celei de-a doua ediții a Academiei de Hemofilie.

logo-hemofilie-finalPeste 400 de copii aşteaptă cu nerăbdare să se înscrie la Academia de Hemofilie. Este un proiect salvator de vieți pentru ei.

Hemofilia este o tulburare ereditară, de coagulare a sângelui, care se manifestă de obicei la persoanele de sex masculin. La aceşti pacienți, factorul VIII sau IX de coagulare a sângelui este fie absent, fie insuficient, din cauza unui defect genetic al cromozonului X. Este o afecțiune care se manifestă prin episoade hemoragice spontane sau survenite în urma unor traumatisme şi care, netratată sau incorect tratată este invalidantă.

Veniți alături de membrii asociației şi donați kilometri pentru hemofilie.

Pentru mai multe informaţiii despre asociație şi despre campanie: http://anhr.ro/