Este un titlu dur care ar trebui sa ne alarmeze deorece acest fenomen exista si se intampla, din nefericire din ce in ce mai des. Eu cunosc deja patru exemple in ultimii 3 ani de sportivi amatori din Romania care au murit subit. Este vorba despre un culturist, doi triatlonisti si un poloist. Vestea buna este ca acest fenomen se poate preveni daca sportul este practicat in mod corect si responsabil.
Mai jos este un articol scris de Dr. Omer Senol, medic specialist in medicina sportiva, si completat de mine. Prin acest articol speram sa responzabilizam sportivii amatori cu privire la aceasta posibilitate nefasta: moartea subita.
Am linistea sufleteasca ca am publicat si promovat acest articol prin care, cei care vor urma sfaturile din el, vor avea sanse sa reduca cu peste 90% acest risc.
Dr. Omer este un profesionist care se ocupa cu success de sanatatea mai multor echipe de jocuri sportive si de foarte multi sportivi profesionisti sau amatori.
Vlad Stoica
Director General smartatletic
Sportiv amator
Moartea subita se defineste ca moarte naturala, neasteptata, survenita intr-un interval de 15 – 30 min sau cel mult 1h de la aparitia primelor simptome. Este oprirea brusca a activitatilor vitale ale organismului (activitatea sistemului nervos, cardio – vascular si respirator). Moartea subita poate aparea in conditii de sanatate reala sau aparenta, in urma cauzelor determinante si/sau favorabile.
In randul tinerilor, sportivilor amatori sau de performanta, moartea subita reprezinta un eveniment rar, dar cu un impact puternic negativ asupra populatiei, atletilor si cadrelor medicale pentru ca survine, conform definitiei, in conditii de sanatate reala sau aparenta, la care se adauga impactul social, deoarece atletul este considerat un prototip de sanatate la cel mai inalt nivel.
Conform studiilor peste 90% din cauze sunt de origine cardiaca, la care se adauga conditiile favorizante.
In functie de tipul, calitatea efortului practicat (aerob, anaerob, mixt) si ciclicitatea lui apar modificari clinice, functionale si morfologice, imediate si/sau tardive, ceea ce reprezinta ansamblul de adaptari fiziologice ale organismului la efortul fizic. Modificarile aparute in timpul si in urma efortului fizic trebuiesc deosebite de modificarile patologice ale cordului si in acest sens exista ghiduri si criterii clare pentru evaluarea cardiologica si medico-sportiva a sportivilor pentru preventia mortii subite. In concluzie, trebuie evaluare si consult medico – sportiv odata la 6 luni.
Modificarile fiziologice acute, imediate, produse de efort asupra cordului se reflecta in frecventa cardiaca si volumul sistolic crescut, acestea revenind la valorile initiale, normale, dupa incetarea efortului. Modificarile fiziologice cronice, tardive, care se mentin o perioada mai lunga de timp sunt scaderea frecventei cardiace de repaus (bradicardia sportivului), hipertrofia ventriculului stang (concentric sau excentric).
Pentru ca sportivul sa fie considerat sanatos, apt pentru practicarea sportului dorit, participarea la antrenamente si competitii sportive, trebuie sa fie asimptomatic, sa nu prezinte antecedente familiale si sa fie supus examinarilor clinice si paraclinice (electrocardiograma si echocardiografie) cu rezultate pozitive.
Cauze determinante – aceste cauze pot fi identificate si diagnosticate prin examen clinic, electrocardiograma, investigatie imagistica echocardiograma si consult medico-sportiv.
Cauze favorabile – aceste cauze sunt cele care depind de sportiv, de informarea si formarea lui.
– intensitatea crescuta sau foarte crescuta a antrenamentelor la intervale scurte de timp. In mediul sportivilor amatori este foarte des intalnit antrenamentul de intensitate aleatorie, diverse softuri, sau chiar “dupa ureche”. In urma consultului de specialitate, se recomanda ca antrenamentele de intensitate sa fie recomandate de un specialist, antrenor sau preparator fizic, care sa aiba imaginea de ansamblu asupra starii de sanatate si a pregatirii fizice a sportivului amator astfel incat dozarea, planificarea calitativa si cantitativa a antrenamentelor sa aiba un sens favorabil catre obiectivele realist estimate.
– supra sau subantrenamentul
Subantrenamentul se caracterizeaza printr-o pregatire insuficienta alaturi de obiective nerealiste si o estimare gresita a competitiei sportive. De obicei, sportivii amatori sunt cei care se autoevalueaza si care doresc intr-un interval scurt de timp sa isi dezvolte capacitatile functionale si motrice ale unui atlet. Dintr-o autoevaluare eronata, de obicei supraestimata, cu o subestimare a complexitatii evenimentului sportiv (ex: Maraton si IronMan) rezultatele sunt dezamagitoare si, din pacate, uneori tragice.
Supra-antrenamentul reprezinta un dezechilibru la nivelul intregului organism cu tulburari functionale neuropsihice si endocrinovegetative rezultatul fiind scaderea randamentului sportiv. Acest fenomen apare la sportivii foarte ambitiosi care se antreneaza aleatoriu sau haotic mult, des si greu. In astfel de situatii este un fel de “burn-out” al organismului si, din pacate, de cele mai multe ori, este o constatare. In urma supraantrenamentului reinsertia in activitatea sportiva este dificila si de durata.
Se recomanda ca dupa ce ati obtinut rezultatele starii de sanatate si un aviz medico-sportiv favorabil pentru practicarea unui tip de sport, antrenamentele sa fie bine dozate, echilibrate calitativ si cantitativ sub supravegherea sau indrumarea unui specialist in educatie fizica si sport, antrenor. Optim, si de preferat, este sa existe o relatie sportiv-medic-antrenor.
– deshidratarea
Majoritatea sportivilor amatori nu se hidrateaza suficient si la timpul oportun. Martorul necesar pentru a ingera lichide este senzatia de sete. Cand ne hidratam trebuie sa tinem cont de suprafata corporala, gradul de pregatire fizica, intensitatea exercitiilor, mediul inconjurator. Hidratarea se incepe cu 2h inainte de antrenament si continua la fiecare 15-20 min de antrenament. In momentul aparitiei senzatiei de sete – corpul uman este deja deshidratat. Efectele adverse ale deshidratarii: 1% afecteaza termoreglarea – incepe sa scada capacitatea de efort, intre 3-5% afecteaza capacitatea organismului de a utiliza oxigenul – scade capacitatea de efort, greata, varsaturi, scade diureza, ameteala, etc.
– tulburari electrolitice
Prin transpiratie se pierde apa si electroliti, iar aceste doua elemente trebuiesc readuse in organismul nostru prin hidratare, aport hidric. Cu cat durata si intensitatea efortului este mai mare cu atat cantitatea de substante isotonice pentru compensare va fi mai mare. Deshidratarea are un efect negativ asupra balantei sodiului si potasiului, plus alte elemente, magneziu, calciu, la care se adauga si o dezechilibrare osmotica. In concluzie, se recomanda o hidratare eficienta, inceputa inainte de antrenamente, cu substante isotonice pentru a readuce aportul de lichid si de elemente pierdute prin transpiratie si diureza.
– efortul practicat in conditii de micro sau macro climat excesive – temperatura, umiditate. Intotdeauna trebuie sa luam in calcul factorii externi. Echipamentul, teoretic, dar si practic, este foarte important, exista beneficii si dezavantaje. In functie de conditiile meteo, echipamentul trebuie sa fie corespunzator pentru protectia organismului, pentru pastrarea termoreglarii optime. Un echipament inadecvat si neadaptat factorilor externi nu are nici un beneficiu si chiar ne opreste sa progresam.
– angrenarea brutala in efort si intreruperea brusca
Incalzirea si iesirea din efort sunt etape obligatorii ale antrenamentului sportiv. Majoritatea leziunilor musculare sunt rezultatul cumulului de incalzire inadecvata si deshidratare.
– automedicamentatia
In Romania exista o practica destul de des intalnita si bine asezata – Automedicatia. De obicei se trateaza cauzele si simptomele. Prin automedicatie nu se incearca eliminarea factorilor cauzatori de dureri sau afectiuni. Medicatia va fi prescrisa de catre medic si se va administra conform indicatiilor, orice modificare a starii de sanatate sau intoleranta va fi anuntata catre medic. Tratamentul trebuie luat intreaga perioada de tratament nu doar pana la ameliorarea simptomatologiei.
– dopajul
Sportivii de performanta sunt periodic testati anti-doping si fenomentul se incearca sa fie tinut sub control. In cazul sportivilor amatori, dopajul pare ca este mult mai raspandit deoarece ei nu se supun legislatiei in vigoare a Agentiei Nationale Anti Doping. Din pacate, majoritatea informatiile despre doping sunt extrase de pe internet necunoscandu-se efectele negative imediate si tardive asupra organismului.
* in viitor un material despre anti-doping
– practicarea sportului in stari infectioase, virale, febrile
Consultul cardiologic si medico-sportiv se considera obligatoriu pentru persoanele care doresc sa inceapa activitate fizica sustinuta.
Relatia intre beneficiile activitatii fizice asupra sanatatii se inverseaza de la un anumit prag al efortului, mai ales daca este practicat incorect si aleator.
Prevenirea si limitarea riscului de moarte subita
1. Consultul medico – sportiv periodic. Se recomanda ca examinarea medico-sportiva sa fie efectuata la 6 luni si ori de cate ori se modifica starea de sanatate (episod de sincopa, palpitatii in timpul efortului, oboseala anormala, durerea toracica, toate acestea pot fi semnale de alarma).
2. Estimarea corecta a starii de sanatate, sinceritate in oferirea de date medicale personale si heredocolaterale, informatii despre substantele consumate si efectuarea tuturor consulturilor si investigatiilor medicale in cazul subiectilor cu diagnostic suspect.
3. Dozarea corecta a efortului ca volum, intesitate si complexitate in functie de starea de sanatate, posibilitatile generale, gradul de antrenament, in echilibru cu refacerea post efort.
4. Evitarea efortului in conditii de macroclimat exagerat, in stare de sanatate afectata, stari patologice si intreruperea efortului cand nu este bine tolerat.
5. Respectarea perioadelor de antrenament, folosirea echipamentului recomandat si eliminarea practicilor neindicate, nocive postefort (ex: fumatul, alcoolul sau noptile pierdute).
6. Limitarea stresului psiho-emotional.
7. Folosirea serviciilor unui antrenor.
Concluzia de luat acasa este:
Eliminarea factorilor cauzatori si favorabili, practicarea in mod corect si eficace, respectarea organismului si protocoalelor medicale – toate scad considerabil riscul de moarte subita.
In marea majoritate a cazurilor de moarte subita la sportivii de performanta, resuscitarea cardio-respiratorie profesionista, efectuata in timp util, nu a fost eficienta.
Dr. Omer Senol
Medic specialist Medicina Sportiva
Centrul de Excelenta in Medicina si Recuperare Sportiva GRAL-UNEFS
Bibliografie
1. Prof. Univ. Dr. Anca Ionescu – Medicina Sportiva, Performanta si Sanatate, Editura Medicala, Bucuresti 2013
2. American Heart Association
3. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1861445/
4. Cardiovascular pre-participation screening of young competitive athletes for prevention of sudden death: European protocol
5. http://bjsm.bmj.com/ – British Journal of Sports Medicine – BMJ Journals
6. American College of Sports Medicine – Guidelines for exercise testing and prescription
7. Bruckner P, Khan K – Clinical Sports Medicine 4th edition
8. EFSMA – European Federation of Sports Medicine Assocciations – Exercise prescription for health
Dictionar
Freceventa cardiaca – puls – alura ventriculara.
Volum sistolic – cantitatea de sange expulzata din ventriculul stang in aorta la o contractie.
Bradicardia – incetinirea frecventei cardiace (puls) sub 60 de pulsatii intr-un min. Acesta poate avea multiple cauza, dar si o adaptare a cordului la efort.
Hipertrofia cardiaca – marire de volum a unui tesut, al unui organ sau al unui intreg aparat. In cazul nostru este vorba de tesutul cordului care reprezinta o adaptare la diferinte conditii ce duc la cresterea prestatiilor ei functionale.
Congenital – termen folosit pentru a defini orice afectiune prezenta in momentul nasterii. De obicei cu caractere ereditare, sau ca urmare a unei afectiuni in viata intrauterina.
Idiopatic – termen folosit in limbaj medical ca atribut pentru a defini boli sau procese patologice care se instaleaza in mod aparent primitiv, fara a cunoaste sau a demonstra cauza acestora.
Cardiomiopatia hipertrofica – tulburare primitiva a muschiului cardiac care provoaca o functionare anormala a miocardului, fara ca acest lucru sa aiba cauza hipertensiunea arteriala, anomalii congenitale, anomalii valvulare, periocardice sau ischemice. Exista trei tipuri principale de cardiomiopatii: hipertrofica, dilatativa si restrictiva.
* definitiile sunt extrase din Dictionare medicale si Carti de Medicina Sportiva
* definitiile sunt au caracter un caracter succint si informativ
