Doar 72 de locuri disponibile la Transylvania Epic Bike Ride!
Dupa ce au incheiat cu bine editia de primavara Baneasa Trail Run, prietenii de la Asociatia Traiesc Sanatos si Running Media au inceput pregatirile pentru evenimentele de bicicleta pe care le organizeaza in aceasta vara.
Asa se face ca au deschis inscrierile celei de a 2-a editii Transylvania Epic Bike Ride, sustinuta de Skoda si sponsorizata de Stejarii Country Club. Ne asteapta si pe noi sa luam parte la o aventura epica pe bicicleta printre colinele Transilvaniei.
In perioada 23-26 iunie vom pedala 325 de kilometri, timp de 4 zile, de la Brasov la Sibiu, pe asfalt, pe drumuri forestiere sau pe poteci inguste de padure, prin locuri cu adevarat epice, inaccesibile cu masina. Si, ca sa avem parte si de o provocare sportiva, la lungimea traseului se adauga si aproximativ 4.500 de metri diferenta de nivel.
Dar Transylvania Epic Bike Ride nu este doar despre pedalat, ci si despre vizitarea a numeroase locuri frumoase precum Racos, Rupea, Viscri, Daia, Sighisoara, Malancrav, Biertan, Medias, Cetatea de Balta.
Pedalarea se face in grupuri de cate 4-10 biciclisti, prieteni sau oameni grupati dupa ritmul in care vor sa parcurga traseul, astfel incat fiecare sa aiba o experienta cat mai placuta. Fiecare echipa va avea un navigator din partea organizatorilor cu care se vor orienta in teren.
Si ca sa fie epic pana la final, locul de dormit va fi in sali de sport, pe saltea individuala. Organizatorii vin cu salteaua, tu poti sa-ti aduci un asternut sau sacul de dormit. Desigur, daca vrei sa stai la cort, vei avea spatiul necesar pentru a campa pe spatiile verzi din fata salilor de sport. Nu-ti face grija de cort, acesta va fi transportat pentru tine, la fel ca si bagajul, de la o locatie la alta.
Atentie, locurile sunt limitate la 150, iar in acest moment doar 87 mai sunt disponibile. In taxa de inscriere sunt incluse kitul turului (tricou tehnic de bicicleta, numere de bicicleta, medalie de participare, fotografii), punct de alimentare intermediar la jumatatea fiecarei zi, mic dejun in zilele 2, 3 și 4, o salata pe zi, loc de dormit in sala de sport sau in cortul propriu, suport logistic (transport bagaje între locatii), asistenta tehnica pentru biciclete.
Haideti si voi la pedalat in Transilvania! 🙂
Bună ziua!
Băiatul meu în vârstă de 17 ani (va împlini 18 ani pe data de 29 octombrie) dorește să se înscrie. Trebuie să atașăm acordul parental? Tutore poate fi un coleg de-al lui care are 18 ani împliniți?
Mulțumesc.
Buna ziua si felicitari pentru dorinta pustiului de a participa la eveniment.
Epic Bike Ride este o competitie organizata de Running Media si puteti lua legatura direct cu organizatorii pentru mai multe detalii. Le puteti scrie la adresa office@runningmedia.ro. Mult succes!