Analiză „Fără Asfalt” 2015: pentru angajați, sportul contribuie la creșterea performanței profesionale

Prietenii noştri de la Fără Asfalt au realizat de curând un sondaj în rândul participanţilor la triatlon şi au descoperit foarte multe lucruri interesante pe care le vom împărtăşi cu voi în cele ce urmează.

Fara Asfalt_profilul participantului la triatlon_2015

Aproape 8 din 10 participanți la triatlon consideră că practicarea sportului le influențează pozitiv dezvoltarea pe plan personal și profesional, potrivit sondajului „Influența sportului în viața personală”, realizat de Fundația eMAG, în intervalul 22 iunie – 2 iulie, în rândul celor peste 700 de participanți la competiția „Fără Asfalt” la mare, ediția 2015.

  • 76% dintre respondenți consideră că, practicând cu regularitate un sport, reușesc să se dezvolte pe plan personal și profesional, în timp ce numai 1% spun că nu există nicio legătură între cele două.

Fara Asfalt_Grafic 1

„Din afară, cele trei probe specifice unui triatlon – înot, ciclism și alergare – pot fi văzute doar ca o activitate sportivă intensă, care îi solicită pe participanți fizic și psihic în timpul competiției. Însă un triatlonist are nevoie de multă pregătire înainte, de o rutină sportivă, deci și de disciplină. Astfel, triatloniștii devin mult mai organizați și mai determinați să își depășească propriile limite, atât pe plan personal, în competițiile la care participă, cât și în carieră”, spune Tudor Vlad, inițiatorul proiectului „Fără Asfalt” și președintele Fundației eMAG.

  • 75% declară că practică în mod regulat un sport, iar pentru participarea la primul triatlon al sezonului, „Fără Asfalt” la mare
  • 72% dintre participanți au alocat cel puțin o lună pentru a se antrena în acest scop.

Potrivit sondajului „Influența sportului în viața personală”, participanții la triatlon intră în competiții în primul rând pentru

  • starea de bine (40%) și
  • depășirea barierelor fizice și psihice (34%).

Profilul participantului la triatlon în România:

  • 37 de ani este media de vârstă
  • 80% dintre participanți sunt bărbați
  • 69% din totalul participanților sunt angajați
  • 32% desfășoară activități în IT
  • 39% au venituri lunare de peste 6.000 de lei

Fara Asfalt_Grafic 2

Triatlon Fără Asfalt face parte din circuitul celor șapte evenimente Cross Triatlon (off road) ale FRTRI și este unul din cele 12 evenimente din calendarul FRTRI (de off road și de șosea) incluse în programul 140 de bătăi pe minut, prin intermediul căruia este promovat un stil de viață echilibrat, cu sprijinul Fundației eMAG.

Despre „Fără Asfalt”

„Fără Asfalt” a fost în 2010 primul triatlon off-road din România, iar începând cu 2011 a fost primul eveniment de triatlon al sezonului din circuitele de triatlon Bioeel Grand Prix. In 2013, ambele circuite de triatlon desfășurate sub egida FRTRI (de șosea și off-road) au fost preluate în cadrul programului „140 de bătăi pe minut” implementat de Fundația eMAG, iar „Fără Asfalt” este primul din seria celor 7 evenimente de cross triatlon (off-road).

Fără Asfalt este o asociație club sportiv care și-a definit ca scop popularizarea triatlonului în România și promovarea unui stil de viață activ și responsabil. Evenimentele „Fără Asfalt” au la bază un concept ecologic de întâlnire cu natura fără impact negativ și de depășire a limitelor personale într-o variantă echilibrată.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *